Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară

029 Moartea la purtător. Stări şi cuvinte



Moartea la purtător vrea, din nou, să fie cartea despre moarte. Se numeşte astfel fiindcă acest titlu acoperă foarte bine „pariul” meu pe muritudine. Titlul vechilor mele cărţi despre moarte prelua o sintagmă din laboratorul eminescian. „Geniul morţii” fusese precedat de „ştiinţa morţii”. „Ştiinţa” înseamnă deopotrivă a şti, a fi în cunoştinţă de cauză, şi a şti să faci ceva, a stăpâni o artă. E dublul sens al morţii care poate fi învăţată.



Am subintitulat cartea de acum Stări şi cuvinte, căci moartea, deşi însoţitoare intravitală, poate fi descrisă doar prin aproximări pornind de la experienţele la mâna doua din realitate şi din ficţiune. Când descrierea ar putea fi acurată, în prelungul ceas al morţii proprii, tu nu mai eşti acolo să depui mărturie.



 



prezentare:



Utilizând ca punct de plecare sugestii din câteva dintre cele mai cunoscute cărţi despre moarte(scrise de Philippe Ariès, Georges Bataille, Edgar Morin, Emmanuel Lévinas, Jean Ziegler, Louis Vincent Thomas, Vladimir Jankélévitch, Jean Baudrillard etc., dar şi de Emil Cioran, Ion Biberi, Mircea Eliade), eseul îşi apropie chestiunea muritudinii dintr-o perspectivă reformatoare şi lipsită de prejudecăţi. Irina Petraş alege şi comentează liber enunţuri despre moarte şi condiţia de muritor, reluând câteva idei din perspective diferite şi transformându-le în veritabile laitmotive: moartea este un proces, nu un eveniment punctual; moartea intravitală valorează toate manifestările vieţii şi ea singură îi conferă acesteia sens şi importanţă; o „reformă a morţii” ar restaura demnitatea umană, pierdută sub presiunea dogmelor; condiţia de muritor, calitate supremă a fiinţei umane, ar putea deveni o forţă; „nemuritorul” – fie el „omul nou” al societăţilor totalitare sau seninul şi iresponsabilul consumator al erei post-industriale – pune în pericol nu doar calitatea vieţii, ci şi existenţa însăşi a omenirii; existenţa destinală sub semnul morţii e răul necesar care pune în valoare viaţa trecătoare; singura salvare la îndemâna omului e arta, creaţia. Procesul diminuării responsabilităţii omului faţă de sine – asiduu asistat de regimuri totalitare, dar şi de economia de piaţă, în ambele cazuri societatea fiind din ce în ce mai indiferentă şi, cumva, mai abstractă, alcătuită din indivizi pe care nu-i mai conţine – ar putea fi oprit prin lucida asumare a finitudinii. Cartea propune o introducere în „ştiinţa morţii”, sintagmă din laboratorul eminescian care conţine ambele sensuri ale termenului ştiinţă în limba română: a şti, a fi în cunoştinţă de cauză, şi a şti să faci ceva, a stăpâni o artă.



Irina Petraş, Death upon the Bearer. Moods and words



Taking as a starting point the suggestions of some well known books on death (written by Philippe Ariès, Georges Bataille, Edgar Morin, Emmanuel Lévinas, Jean Ziegler, Louis Vincent Thomas, Vladimir Jankélévitch, Jean Baudrillard, etc., but also by Emil Cioran, Ion Biberi, Mircea Eliade) the book approaches the problem of finitude from a reforming and unprejudiced perspective. Irina Petraş selects and comments freely upon statements concerning the state of deadness, emphasizing certain ideas again and again from different viewpoints, almost turning them into leitmotifs: death is a process, not a punctual event; intravital death is worth all the manifestations of life and it alone gives them meaning and importance; a reform of death would restore man‘s dignity, lost under the pressure of deceptive dogmas; the mortal condition, as the supreme sign of the humanness, can become a force; „the immortal” – either „the new man” of the totalitarian system or the serene and irresponsible „consumer” of the post-industrial society – endangers not only the quality of life, but the existence itself of mankind; the existence dictated by fate is man‘s necessary evil in order to value his passing life; the only salvation that man has is art, creation. The process of making the being less and less responsible for self – assiduously assisted by the totalitarian political regime or by the economical system of the consumer society, on both cases the society being more and more indifferent and, somehow, more abstract, made up of individuals whom, paradoxically it does not contain any more – can be stopped by a lucid assumption of the finitude. The essay offers an introduction to „the Knowledge of Death”. This phrase, taken from Eminescu‘s poetic laboratorv, is used in both senses of the word „knowledge” in Romanian: that of knowing something, of being aware of something, but also that of being able to do something, of mastering a skill.


Categoria : Cărți de autor
Data adăugării : 2012-12-17




Apasă aici pentru a adauga produsul în coşul dumneavoastră de cumpărături


Recomandă unui prieten

309 afișări