IRINA PETRAŞ (n. 27 noiembrie 1947, Chirpăr/Sibiu; fiica lui Ioan Pavel Petraş şi a Anei Petraş, născută Ganea) e absolventă a Liceului teoretic din Agnita şi a Facultăţii de Filologie din Cluj (1970). Doctor în litere (1980). Critic literar, eseistă, traducătoare. Debut editorial: 1981. Preşedinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România (2005-). Redactor şef la editura Casa Cărţii de Ştiinţă (1999-2012). Vice-preşedintă a Societăţii Culturale „Lucian Blaga” (2004-). Cronicar/recenzent literar la „Apostrof”, "România literară", „Tribuna”, „Contemporanul. Ideea europeană”, "Steaua” , "Viaţa Românească" etc. Are o fiică, Laura Irina Poantă (n. 1971), medic, traducătoare, grafician (vezi www.laurapoanta.ro).
A semnat peste 30 de volume de critică, istorie şi teorie literară (Camil Petrescu. Schiţe pentru un portret; Teoria literaturii – dicţionar-antologie; Panorama criticii literare româneşti. Dicţionar ilustrat, 1950-2000; Ion Creangă, povestitorul; Teme şi digresiuni. Scriitori clasici şi moderni; Literatură română contemporană. O panoramă, Oglinda şi drumul. Scriitori contemporani etc.), eseuri (Ştiinţa morţii; Feminitatea limbii române – Genosanalize; Despre locuri şi locuire etc.), precum şi alte 30 de volume, traduceri din Henry James, Marcel Moreau, Jacques de Decker, Jean-Luc Outers, Michel Haar, G.K. Chesterton, Philip Roth, Michel Lambert, Philippe Jones etc. Zece expoziţii personale de pictură. Ordinul „Meritul cultural” în grad de Cavaler (2004); în grad de Ofiţer (2010); în grad de Comandor (2023)
Cetăţean de onoare al oraşului Agnita (2016).
Cetăţean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca (2017).
Alte detalii, în Curriculum vitae.